Semnificatia mielului pascal.

Semnificatia religioasa si semantica a mielului pascal

Pentru poporul roman, sarbatorile principale si de inalta simtire spirituala sunt Pastile si Craciunul, care in fiecare an sunt intampinate cu o negraita bucurie spirituala. Din cauza secularizarii si a miscarii ateiste care urmarea inlocuirea lor cu niste obiceiuri omenesti, cum ar fi serbarea lui Mos Gerila in loc de Mos Craciun sau a sarbatorii de primavara cu nelipsitul iepuras ca simbol al poftei si fricii in loc de Sfintele Pasti.

Credinciosii au nevoie de o cunoastere corecta a semnificatiei lor religioase, in cadrul sarbatorii Pastilor este prezenta si jertfirea mielului pascal creata de Dumnezeu la iesirea evreilor din robia egipteana, cand s-a nascut un popor ales care sa traiasca in libertate.

Aceasta sacrificare a mielului pascal a prefigurat jertfa Mantuitorului de pe Golgota, care a adus eliberarea omenirii din robia pacatului. Sacrificiul mielului pascal a trecut si la crestini care, in fiecare an de Sfintele Pasti, jertfesc un miel a carui semnificatie religioasa cei credinciosi n-o mai cunosc si se multumesc doar sa spuna ca asa au pomenit ca de acest mare praznic sa se taie un animal.

1. Jertfa mielului pascal dupa Vechiul Testament

Sacrificarea mielului in ziua de 14 Nisan cand incepe Pastele iudaic, este instituita de Dumnezeu, ceea ce atesta originiea sa dumnezeiasca (Ies 12, 1-11).

La primul sacrificiu pascal, fiecare israelit a luat din sangele animalului si cu el a uns amandoi usorii si pragul de sus al casei, in care vor consuma carnea fripta cu azima si ierburi amare (Ies. 12, 8). Cu privire la varsta, se precizeaza ca animalul sa fie de un an, ceea ce inseamna sa nu fie nici prea tanar si nici prea batran, la care mai adauga integritatea corporala si sa fie de parte barbateasca (Ies. 12, 5-6).

La iesirea din robia egipteana, se permitea ca in loc de miel sa fie adus chiar un ied, animal pe care evreii nu l-au mai folosit atunci cand au intrat in Tara Sfanta si dupa aceea (Lev. 23, 12). Din prevederile legate de modul cum sa pregateasca si sa consume jertfa, reiese rolul acestui, sacrificiu in cadrul sarbatoririi Pastelui iudaic, care se praznuieste in prima din Cele 12 luni ale anului (Ies. 12, 1).

Precizarea ca toti copiii de familie dintre fiii lui Israel trebuie ca in ziua a 10-a a lunii Nisan sa aiba cate un miel de un an (Ies. 12, 2) are in vedere obligativitatea aducerii lui, intrucat chiar in noaptea zilei de, 14 Nisan sangele animalului va fi semnul ca in locuinta respectiva este o familie de evrei (Ies. 12, 13) si o va ocoli Domnul si nu va ingadui pierzatorului ca sa o loveasca (Ies. 12, 23).

Momentul jertfirii mielului precede iesirea israelitilor din robia egipteana la care se adauga credinta politeista, de aceea Sfantul Chiril al Alexandriei spune ca fara acest sacrificiu care prefigureaza pe Hristos, nu avea loc nici eliberarea din Egipt si nici crutarea primilor nascuti dintre evrei (Sfantul Chiril al Alexandriei, De adoratione in spiritu et veritate, P. G. 68, col. 261). Acelasi Sfant Parinte mai spune ca cine participa la binecuvantarea mistica sunt biruitorii mortii spirituale.

Jertfa mielului este strans legata,de Paste, care a marcat inceputul unei vieti noi si nasterea unui popor liber (Ies. 14, 4). Desemnarea acestui animal a fost facuta de Dumnezeu, deoarece mielul cu chipul sau exprima blandetea si inocenta pe care le-a observat pe buna-dreptate Sfantul Grigorie de Nazianz. Tot el ne mai spune ca vesmantul necorupt al mielului prefigureaza pe cel al lui. Mesia, iar precizarea biblica pentru sexul masculin al animalului este pentru a expia greseala lui Adam, cat si pentru a preinchipui pe Fiul Fecioarei prezis de profetul Isaia (7, 14).
…
Din textele vechitestamentare reiese ca Pastele, ca si sacrificiul mielului au fost instituite de Dumnezeu in timpul lui Moise, fara nici o influenta din ritualurile pagane contemporane sau antemozaice. Ele au fost tipul celor din Noul Testament in care Pastele crestin cat si sacrificiul pascal au o evidenta originalitate si nu reprezinta nici o increstinare a unor obiceiuri pagane din primul secol al Bisericii primare.

2. Jertfa mielului pascal dupa Noul Testament

In vremea Mantuitorului, Pastele iudaic cunoaste cel de al treilea stadiu de sarbatorire care incepe dupa perioada postexilica (sec. VI. i. Hr.) cand s-au introdus din cauza influentei rabinilor, obiceiuri noi, ceea ce a dus la savarsirea unui nou ritual pascal.

La randuiala acestui ritual se pastreaza aspectul sacrificial constand din carne de miel, azima si ierburi amare la care se adauga fructe amestecate cu otet si consumarea celor patru pahare de vin, binecuvantate de capul familiei in timp ce se citesc texte din Psalmi (113-118).

Bucuria pascala aducea in fiecare an pe credinciosii evrei la Ierusalim, unde veneau in pelerinaj la templul sfant; prezenta lor la locasul sfant insemna manifestarea dreptei credinte si amintirea de iesirea minunata a stramosilor lor din robia egipteana.

Aceasta datina evreiasca a fost respectata si de Mantuitorul Hristos, Care la varsta de 12 ani s-a suit la Ierusalim, unde a fost ascultat de invatatorii iudei care s-au minunat de raspunsurile si priceperea Sa (Luca 2, 41-43). Fiul lui Dumnezeu a venit cu Sfintii Apostoli la Ierusalim pentru a serba Pastele iudaic, cand avea varsta de 33 de ani si jumatate, insa nu l-a mai tinut, deoarece a fost vandut de Iuda Iscarioteanul pe 30 de arginti (Matei 26, 15), dupa ce a plecat de la Cina cea de Taina (Ioan 13, 25-28).

Din relatarile despre Cina cea de Taina, instituita in joia Sfintelor Patimi, se pot desprinde niste caracteristici comune intre acestea si obiceiurile pascale iudaice. Mai intai amintim spalarea picioarelor, pentru a participa intr-o stare de puritate fizica la cina sacrificiala, iar la Cina cea de Taina numai a picioarelor Sfintilor Apostoli (Ioan 13, 5). Apoi folosirea paharelor cu vin binecuvantat de capul familiei si numai unul la Cina cea de Taina sfintit de Fiul lui Dumnezeu, precum si folosirea imnelor scripturistice de unii (Ps. 113-114) si cantari de lauda de altii (Matei 26, 30).

……
In lumina Noului Testament, sarbatoarea Pastelui este legata de patimile, Rastignirea si Invierea Domnului, ceea ce subliniaza specificul acesteia fata de Pastile iudeilor. Crestinii l-au praznuit de la inceput, insa cu o anumita particularitate, in sensul ca tineau doua Paste, unul odata cu evreii, la 14 Nisan ca Pastile Crucii si altul la 16 Nisan ca Pastile invierii.

Daca prima comunitate crestina a fost dintre iudei, era normal ca acestia sa aiba in vedere Pastile mozaic, inclusiv cu sacrificarea mielului pascal care a avut un rol prefigurativ pentru Noul Testament. Practica iudaizanta de a tine Pastile crestin la 14 Nisan, chiar daca nu cadea duminica a fost combatuta si abandonata de cei ce credeau in Iisus Hristos (Pr. Prof. Ene Braniste, Liturgica generala, Bucuresti, 1993, p. 175). Pentru ei, obiceiul de sacrificare a mielului pascal a fost pastrat, intrucat in felul acesta se facea trecerea de la Pastile Legii Vechi la cel al Legii Noi, unde simbolul mielului este folosit de aghiografii Noului Testament si in special in Apocalipsa (Apoc. 5, 6-14, 14, 1).

Vorbind despre biruinta impotriva fiarei savarsita de Mantuitorul Hristos, Sfantul Ioan Evanghelistul il mai numeste, pe langa apelativul de Miel si Cuvantul lui Dumnezeu (Apoc. 19, 13), apelativ care pune in lumina puterea Mielului, deci a Cuvantului, de a birui pacatul din lume. Pacatul a adus raul in firea creata, aducand lumea in robia diavolului, din care va fi eliberata numai prin sacrificiul Mielului lui Dumnezeu.

Identificarea Mielului lui Dumnezeu cu Cuvantul lui Dumnezeu este in spiritul scripturistic, cunoscut fiind ca o parte din minunile savarsite de Mantuitorul Hristos s-au facut doar prin Cuvant (Matei 15, 28). Aceasta realitate a fost confirmata si de cei doi ucenici, Luca si Cleopa, care, atunci cand au fost intrebati de Mantuitorul Hristos in drumul lor spre Emaus, fara sa-L recunoasca, I-au raspuns despre Iisus ca: "era prooroc puternic in fapta si in cuvant inaitea lui Dumnezeu si a intregului popor" (Luca 24, 19).

Cuvantul este chiar denumirea data Mantuitorului in prologul Evangheliei dupa Ioan (1, 1), termen al cartii corespondent grecesc este Logos, iar in ebraica Davar. In varianta ebraica, termenul nu inseamna doar vorbire, invatatura care se apropie de notiunea greaca, ci si lucru, fapta ce pune in evidenta puterea Cuvantului de a se concretiza sau actiona. Un cuvant omenesc neacoperit sau necorespunzator cu fapta duce la promisiuni neimplinite, la demagogie fariseica care inseamna numai a spune si nu a face (Matei 23, 3).

Lucrarea Mielului lui Dumnezeu sau a Cuvantului lui Dumnezeu, prefigurata in Vechiul Testament de mielul pascal se incheie cu rastignirea si cu moartea Sa pe Sfanta Cruce si invierea Sa izbavind omenirea din robia nevazuta a diavolului. Apostolul Pavel exprima fara echivoc realitatea lucrarii mantuitoare a Fiului lui Dumnezeu cand afirma ca "Hristos este Pastile nostru, intrucat S-a jertfii pentru noi" (1 Cor. 5, 7).

Prin invierea Sa care este temelia credintei noastre (I Cor. 15, 14), Hristos S-a facut incepatura celor adormiti si cei morti intru El vorinvia (I Cor. 15, 20; I Tes. 4, 16). Aceeasi afirmatie despre activitatea salvatoare a lui Mesia, prefigurata de sacrificiul mielului pascal cel nevinovat o intalnim si la Sfantul Apostol Petru (I Petru 1, 19-20; E. Mangenot, op. cit, col. 582; F. Vigouroux, Agneau de Dieu, in Dictionnaire de la Bibley Paris, 1895, t. I, A-B, col. 271 -273).

Pentru intreaga suflare crestina, Hristos, Mielul lui Dumnezeu, este Pastile care inseamna sarbatoarea luminii si a bucuriei. Acum Mielul Hristos lumineaza pe toti in mod deplin si-i conduce spre libertatea si viata cea adevarata si netrecatoare. Bucuria invierii Domnului copleseste toate tristetile si in ea se concentreaza vestea cea buna adusa intregii omeniri. Existenta umana se umple de starea bucuriei reale, depline si durabile (Pr. Prof. Dumitru Staniloae, Pastile, sarbatoarea luminii in Ortodoxie, in Studii Teologice, 1975 nr. 5-6, p. 350-351).

In fiecare an, Pastile crestin imprimavareaza sufletele credinciosilor si sarbatoarea o percep ca un act de transcendere a creatiei in Hristos Cel inviat. Biserica exprima aceasta transcendere minunata in cuvinte miscatoare ca "Pastile cele noua si sfintite, Pastile cele de taina" (Idem, p. 356).

Originea divina a acestor sarbatori este de necontestat si cunoasterea semnificatiei semantice a cuvantului miel este edificatoare. In dictionarele filologice romanesti se mentioneaza provenienta sa dintr-un cuvant latinesc care, probabil, a existat doar in latina populara, nu si in cea culta, el fiind absent in dictionarele latine. Dupa cum se stie, limba, prin specificul sau, este spirituala, iar cuvintele sunt instrumente ale omului de a-si exprima mesajele care trebuie cunoscute si nu reduse la fenomene mitologice.

Daca limba romana s-a nascut in scolile religioase din tinda bisericilor si din manastiri, i s-a imprimat un evident caracter religios-spiritual, aspect peste care se trece cu usurinta si se apeleaza la notiuni omonime sau sinonime prezente in alte culturi. S-ar putea spune pe buna dreptate ca o data cu nasterea poporului, a aparut si o limba adecvata in care sunt exprimate niste realitati sau simtaminte religios-morale.

Tezaurul nostru lingvistic are nenumarati termeni religiosi a caror origine este din Sfanta Scriptura, asa cum este cazul cuvantului miel, mostenit pe filiera biblica si alcatuit din doua parti de cuvant: prepozitia mi = din, de la, si numele divin El - Dumnezeu, care la randul sau este inrudit cu cu verbul ui = a fi puternic, a fi tare. Termenul romanesc raportandu-l la izvorul biblic, exprima un lucru foarte interesant si anume ca jertfa pascala este legata de "Mielul lui Dumnezeu,, Cel ce ridica pacatul lumii".

Stramosii nostri pentru a crea acest termen specific limbii romane nu au folosit ebraicul "Se(h)", deoarece insenina nu numai miel, ci si ied. Era firesc ca acest cuvant romanesc sa fie mai aproape ca forma de cel ebraic, asa cum este termenul "amin" sau sa vina pe filiera greaca in care echivalentul este substantivul "amnos" care se inrudeste eu denumirea divinitatii Amnu din Teba.

O alta varianta veche a textului biblic este si textul latin cu radicalul agnus, care ca forma este departe de denumirea romaneasca pentru jertfa pascala adusa de Pastile mozaic de evrei si de invierea Domnului - Sfintele Pasti, de catre crestini. La fel de deosebita este si forma slavona de agnet, deoarece pentru romani nu exprima notiunea de miel pascal, ci pe cea de miel euharistie care'se jertfeste ori de cate ori se savarseste Sfanta Liturghie.

Constatam ca poporul roman a creat acest termen pentru a desemna atat jertfa adusa de Mantuitorul, cat si pe cea care a prefigurat-o in Vechiul Testament. La Sfanta Proscomidie se aduce jertfa nesangeroasa din paine la care preotul zice: "Junghie-Se Mielul lui Dumnezeu", ceea ce inseamna ca substantivul consacrat "miel" se refera si la trupul euharistie al Mantuitorului. Acest miel care inseamna "din Dumnezeu" ne lamureste bucuria deosebita care o aduce crestinilor in fiecare an si, totodata, numele sau este conform cu invatatura scripturistica despre Dumnezeu Fiul, Care S-a nascut din Tatal.

Bucuria spirituala este exprimata prin sacrificiul mielului care in fiecare an este prezent la masa pascala a crestinilor. Trupul care are nevoie de jertfa Mielului lui Dumnezeu se hraneste de Sfintele Pasti cu carnea animalului. Acestui sacrificiu i se imprima astfel un caracter religios, fara a se substitui jertfei euharistice, in care Hristos, sub forma painii si a sangelui; se ofera tuturor care-l primesc spre iertarea pacatelor, sanatate sufleteasca si trupeasca si spre viata de veci.

Pastrarea corecta a sarbatorilor religioase si in special a Pastelui mozaic pentru evrei a fost totdeauna benefica pentru asigurarea unitatii de credinta si de neam a lui Israel. Atunci cand au neglijat aceasta indatorire, au cazut in idolatrie care a avut urmari dezastruoase pentru israeliti, de aceea cand s-au organizat religios si social sub regi credinciosi, a fost nevoie de revenirea la datina lor pascala: "Savarsiti Pastele Domului Dumnezeului vostru, dupa cum este scris in aceasta carte a Legii" (IV Regi 23, 21).

Cele consemnate in Vechiul Testament despre pastrarea corecta a sarbatorii Pastilor sunt o pilda pentru crestini, care trebuie sa tina Pastile crestin, sarbatoare cu o mare importanta in pastrarea unitatii de credinta, cat si in intarirea si dezvoltarea vietii spirituale. Urmarile benefice, pentru om si societate constau numai in tinerea lor conform randuielilor fixate de Biserica din care rezulta originea lor divina.

pr. prof. dr. Emilian Cornitescu

Poveste de Pasti
	Copilul tău împreună cu membrii familiei vor fi personajele principale într-o palpitantă aventură în care îl ajută pe Iepuraş şi Şoricelul cel Vesel în pregătirile de Paşti. Este un cadou deosebit pentru copii şi părinţi, pentru că vor fi profund impresionaţi.. Date personalizate: numele si prenumele copilului, dedicatie din partea celui care ofera cadoul, numele si prenumele celui care ofera cadoul, prieten/prieteni/frati, localitatea, data cadoului, numele parintilor Recomandare: pentru tooti copii din gradinite si clasele mici.
Cartea contine 36 de pagini, din care 18 sunt full color si lucioase. Copertile sunt cartonate, full color si lucioase, facute sa reziste in timp.Comanda acum AICI !